VIDEO | Protestul medicilor la CNAS /  „Dacă nu cresc tarifele, închidem contractul cu Casa de Asigurări”

Publicat: 17/01/2024, 13:29
Actualizat: 17/01/2024, 13:29

Este a treia zi de proteste în fața Casei Naționale de Asigurări de Sănătate. Medicii de familie și medicii specialiști din ambulatoriu amenință că nu vor mai semna contract cu Casa de Asigurări de Sănătate de la 1 februarie. Asta înseamnă că pacientul nu va mai beneficia de consultații decontate, ci contra cost.

Peste 100 de cadre medicale strigă „Nu distrugeți medicina” și „Vrem dreptate”.

Medicii specialiști sunt nemulțumiți că CNAS le va deconta, în 2024, 35 de lei brut pentru o consultație, în timp ce, într-o clinică privată, prețul unei consultații ajunge la 200 – 300 de lei.

Medicul ortoped Dia Ahmad spune că nu poate supraviețui cu suma 35 de lei impozabili, pentru o consultație.

În 2010, când a devenit consultația 10 lei, eu am renunțat la contractul cu Casa de Asigurări, 7 ani de zile. Nu putem să supraviețuim cu această sumă de 35 de lei impozabili.

​Un alt medic specialist, Geanina Manea, dermatolog, explică de ce poate „ajunge în faliment”, dacă CNAS scade tariful de decontare. 

Avem foarte mulți bolnavi cronici, din cauza unui sistem bolnav, care nu promovează prevenția. Nu se face prevenția în felul acesta, în momentul în care spui: te plătesc dacă lucrezi în serie, pe bandă rulantă, 15 minute, altul la rând. Asta se promovează, scăderea bugetului la 11 lei. Cu atât rămân eu, medic primar dermatolog, după ce am intervenția. Am foarte multe materiale pe care le plătesc din banii mei. Rămân pe minus în aceste condiții. Suntem oameni. Și noi medicii suntem pacienții altor medici.

Întrebată despre salariile medicilor, care ar ajunge și la 10.000 de euro, după afirmațiile premierului Ciolacu, Geanina Manea a spus că acelea „sunt excepții” și că ea rămâne la finalul lunii cu 3000 de euro.

Noi ne facem bilanțul la sfârșitul anului. Nu mai mult de 3.000 de euro, în condițiile în care eu trebuie să-mi fac pansamente singură, plătesc suplimentar oameni, pentru că nu pot să plătesc 2,5 lei pe un pliculeț de pansament, pentru că ajung în faliment. Daca nu cresc tarifele, închidem contractul cu Casa.

Și Sandra Alexiu, președinta Asociației Medicilor de Familie București-Ilfov, crede că salariul de 10.000 de euro nu poate fi generalizat.

Domnul prim-ministru a dat exemplu o excepție. Nu se poate generaliza. Dacă există un medic de familie, care are 5 puncte de lucru, 4 medici angajați și 10 asistente și se întinde pe un județ întreg, este foarte posibil să aibă această capitație. Nu înseamnă că toți banii aceia îi bagă în buzunar

Conform valorilor propuse de CNAS, pentru medicina primară, valoarea punctului per capita este de 7,7 lei și de 6,2 lei pentru serviciu medical, în scădere de la 12 lei per capita și 8 lei pe serviciu în 2023.

Un sistem care condamna pacientul!

Și Asociatia Nationala pentru Protectia Pacientilor sare în apărarea medicilor. Într-un comunicat de presă, ANPP afirmă că, prin măsurile luate, Guvernul „închide poarta de acces a pacientului în sistemul de sănătate”

Prin Programul de guvernare 2023-2024, Guvernul se angajă să asigure “Reziliența sistemului de sănătate, acces sigur la servicii medicale și farmaceutice de bună calitate, pentru fiecare cetățean”

Cu toate acestea, fila de buget trimisă de ministrul de finanțe la CNAS, pentru anul 2024, pentru asigurarea consultațiilor, analizelor, medicamentelor și spitalizării, este cu 30%(brut), 50% real mai mică decât anul trecut.

Poate Guvernul să ne explice cum vor pune în practică acest angajament, când, prin măsurile luate, închide poarta de acces a pacientului în sistemul de sănătate?

CITEȘTE ȘI:

România prezentă în cadrul Comitetului privind Studiul economic 2024 la OCDE / Țara noastră urmează să implementeze recomandările finale

VIDEO| F. Barbu vrea prelungirea plafonării adaosului comercial la alimentele de bază: „Vom lua în calcul și produsele consumate în perioada Paștelui”

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Autoritățile italiene au recuperat artefacte în valoare de 8 milioane de euro excavate ilegal